Ascuțirea peniței – atelier de Creative writing

16 locuri libere la primul atelier IDC de creative writing, din 1 Oct. 2011

AdLittera Project organizează pe 1 octombrie, la Serendipity Tea, primul atelier de creative writing din cadrul concursului național de creație literară INCUBATORUL DE CONDEIE (IDC).

Accesul la atelierul coordonat de scriitoarea Monica Ramirez este liber, numărul maxim de locuri fiind 16. Zece locuri sunt rezervate concurenților înscriși în IDC iar câte două locuri pot fi câștigate de fanii Facebook ai AdLittera Project, de prietenii Google+ ai AdLittera PRO-CSR și de către membrii TpU (Toți pentru Unu), răspunzând la întrebarea “Ce simți când scrii?”.

Atelierul este primul dintr-o serie de evenimente similare dedicate scrierii creative ce vor fi organizate de AdLittera Project împreună cu Ed. Ramirez Books în fiecare sâmbătă, începând cu 1 octombrie, pe perioada desfășurării Concursului IDC 2011.

Pentru a vă înscrie în concursul IDC, citiți regulamentul concursului aici.

Despre Ceainăria Serendipity: Se spune cã pe Dumbrava Roşie primãvara pãşeşte întâia datã când poposeşte în oraş! Ascuns între ziduri cu iederã vei descoperi un loc special, complet rupt de tumultul cotidian, un loc ce se aratã doar celor pregãtiţi sã viseze!

Ajungi sã treci un pod cãtre grãdina cu fluturi, în care regãseşti bucuria de a fi cu tine şi cu ceilalţi! Aici te aşteptăm cu un ceai parfumat, cu turtă dulce şi dulceaţă!

Te mai îmbiem cu cafea aromată, ciocolată caldă delicioasă şi o porţie mare de inspiraţie artistică: în zilele cu soare pictăm împreună vaze, căni şi ceainice, desenăm cu cretă şi creioane colorate.

(off-records: Amfitrioana terasei este Mrs. Madlyn, o grațioasă tigrată).